CARE EXAMEN ESTE MAI USOR, CAMBRIDGE SAU IELTS

Contrar opiniei generale, IELTS nu este un examen ușor, iar pentru a obține scorul dorit (cerut de diverse instituții) este necesară o pregătire serioasă.

Diferente intre examene

Opinia generală este ca IELTS ar fi un examen mai ușor decât, spre exemplu, examenele Cambridge. Dar nu este chiar așa. Examenele Cambridge sunt pe diverse nivele și este esențial să te înscrii la nivelul pe care îl poți trece, ca să obții o certificare. Dacă te înscrii la un nivel care te depașește nu vei promova examenul și vei rămâne fără nici o certificare, cel puțin până în sesiunea următoare de examene când desigur te poți înscrie din nou, dacă mai plătești o dată taxa de examen. Dacă între timp studiezi serios și îți îmbunătățești suficient nivelul de limbă, ai șanse să obții certificatul dorit. Desigur există și extended certification, dar și aici există anumite limite.

 

În ce privește examenul IELTS, acesta este unul singur și include toate nivele de la A1 la C2, astfel încât unele întrebări sunt foarte ușoare – evident, pentru cei care sunt la nivel C1-C2, iar altele sunt mult mai dificile. De aici opinia că IELTS ar fi mai ușor decât un examen Cambridge. La un examen Cambridge de nivel C1, toți itemii vor fi de dificultate C1, în timp ce la IELTS vom avea, în același test, itemi de toate nivelurile. Dar un candidat care are nivel de limbă C1, va obține certificat de nivel C1, indiferent dacă va susține un examen Cambridge sau examenul IELTS.

Valoarea examenelor

La urma urmei în asta constă valoarea acestor certificări, prin comparație cu altele care există pe piață: faptul ca garantează și oferă standardizare. Același candidat care susține unul din examene și apoi pe celalt, în decurs de aproximativ 1-2 luni, va obține cu sigurantă același nivel lingvistic. Mai mult chiar, același candidat care susține unul sau ambele examene în Romania și respectiv în Marea Britanie, sau oriunde în alt centru din lume, din nou, în decurs de 1-2 luni, va obține mai mult ca sigur același nivel.

Am avut ocazia să văd candidați care, disperați că nu pot obține nivel C1 la Cambridge în Romania, au sperat ca vor reuși susținâd IELTS în Marea Britanie. Din păcate, nici unul din cei pe care i-am cunoscut eu nu au reușit.

Sfatul specialistului

Deci sfatul specialistului este: pregătiți serios un eventual examen de certificare lingvistică, indiferent pe care din ele intenționați să le susțineți și indiferent ce nivel de limbă doriți să certificați. Faptul că te poți folosi de limba engleză mai mult sau mai puțin eficient când mergi vara în concediu pe litoralul turcesc, sau faptul că în copilărie ai jucat multe jocuri online din care ai învățat ceva vocabular, nu înseamnă automat că vei putea face față rigorilor unui examen serios.

Pentru pregătirea unui examen luați legătura cu un specialist în care aveți încredere sau măcar informați-vă de pe internet în legătura cu formatul examenului, cu ce trebuie să stiți/să faceți în ziua examenului, etc. Există desigur și câteva resurse gratuite de foarte bună calitate pe care le recomand fără rețineri, dar in general vorbind este bine să vă pregătiți sufletește și financiar să faceți o investiție în pregătirea examenului. Mărimea investiției depinde de mai mulți factori: nivelul dumneavoastră actual de limbă engleză, nivelul la care doriți să ajungeți – dacă nu stiți exact care sunt aceste două niveluri, vă invit să vă adresați unui centru de limbi pentru o evaluare inițială și pentru consiliere lingvistică. Alți factori care pot influența investiția financiară sunt durata de timp pe care o aveți la dispoziție, locația și nu în ultimul rând bugetul de timp de care dispuneți.

Examenele YLE se adresează copiilor de școală primară, adică acelor copii care nu pot hotărâ singuri dacă vor, pot sau este oportun pentru ei să susțină un examen Cambridge. Suportul și decizia părinților este esențială pentru ca un copil să își poată da aceste examene. În consecință părinții trebuie să fie bine informați DIN TIMP – un examen Cambridge nu se poate pregăti în câteva zile și nici săptămâni. Din păcate am văzut destui părinți care ar fi dorit ca copilul lor să aibă o certificare Cambridge la finalul clasei a IV-a, dar nu s-au informat la timp și “au pierdut trenul” cum se spune.

 Ce sunt examenele Cambridge YLE?

Examenele Cambridge YLE (Young Learners English) sunt cele trei teste de limbă engleză (Starters, nivel A1, Movers, nivel A1+ si Flyers, nivel A2) pe care Cambridge Assessement le oferă copiilor cu vârste între 7-12 ani pentru a-și testa nivelul cunoștintelor de limba engleză ca limbă străină. “Notele” la aceste examene sunt exprimate în “scuturi” iar nota maximă este de 15 scuturi la fiecare nivel.

Aceste testări sunt concepute de specialiști în lingvistică și psihologia copilului, împreună cu specialiști în educația timpurie, ceea ce le deosebește substanțial de “examenele” cu care suntem obișnuiți la vârste mai mari. Chiar cuvântul “examen” este oarecum impropriu, subiectele fiind gândite astfel încât să fie interesante și stimulative, incitante chiar pentru copii, abordânt tematici și contexte de viață cu care cei mici sunt familiari, pe care le pot ințelege ușor, fiind relevante pentru nivelul și capacitatea lor cognitivă. Prezentarea subiectelor este și ea atractivă, desenele viu colorate, însoțite de continut audio relevant, motivațional și incitant. Copiii care ies de la examen au impresia ca au participat la cea mai interesantă lecție de limba engleză din viata lor. Deci dacă părinții sunt îngrijorați că examenul îi va stresa pe copii, pot sta liniștiți, “examenul” nu seamănă cu nimic din ce știu ei despre examene.

Cat costă?

Costa mai puțin decât te aștepți: mai puțin decât o vizită săptămânală la supermarket.

Când și unde se pot da aceste testări?

Ele se pot da în sesiunile organizate de British Council, pe tot parcursul anului. Părinții interesați trebuie să se uite pe site-ul Bitish Council : https://www.britishcouncil.ro/examene/cambridge/tip/young-learners pentru a vedea când și în ce locație sunt programate testări YLE și apoi să contacteze British Council sau centrele de examen locale pentru înscrieri. Acestea se fac cu 6-7 săptămâni inainte de data testării.

Cât de repede sosește diploma?

Diploma obținută în urma testării se poate ridica de la centrul de testare în aproximativ 6 săptămâni.

Care sunt avantajele oferite de aceste testări?

Avantajele sunt multiple. Iată doar câteva dintre ele:

-crește stima de sine a copilului

-crește încrederea în sine a copilului

-crește admirația și respectul de care se bucură din partea colegilor și a profesorilor

-crește motivația învățării în continuare a limbii engleze

-crește motivația învățării la toate obiectele

-diminueaza stress-ul asociat în general examenelor

-îl obisnuieste pe copil cu testarea cunoștintelor

-îi oferă părintelui o evaluare externă, de fapt cea mai relevantă evaluare externă care există pe piață în momentul actual. O evaluare externă – deci facută de altcineva decât profesorul de la clasa- ar trebui sa fie foarte utilă unui părinte doritor să își ajute copilul în dezvoltarea potențialului maxim.

– diplomele astfel obținute sunt piese importante la portofoliul educațional al copilului

-diplomele nivel Movers și Flyers, obținute cu minimum 11 scuturi pot fi folosite pentru echivalarea unui examen de admitere la clasa a V-a cu predare intensiva a limbii engleze.

Iată doar câteva din beneficiile pe care le puteți obține pentru copilul dumneavoastră.

Ce ar trebui sa facem daca dorim ca copilul nostru sa obtina o diploma YLE?

Primul pas ar fi să ne informam, de unde din alta parte, daca nu de pe site-ul oficial?

http://www.cambridgeenglish.org/ro/exams/young-learners-english/

site excelent, de unde puteti afla informații cu caracter general, dar și specific, exact de la cei care au conceput testul și îl aduc pe piata. Puteți să descărcați modele de teste, aplicații pentru calculator, informații utile pentru candidați și pentru părinți. Vă recomand să nu cautați mai departe, inainte de a fi epuizat toate informațiile de pe acest site.

Al doilea link pe care vi-l recomand:

partea de speaking (exprimare orala) a unui examen Starters.

Veți observa că examenul este nu numai ușor, dar și susținut într-o atmosfera plăcuta, prietenoasă, dorința examinatorului fiind aceea ca respectivul candidat să aibă o experiență plăcuta în timpul examenului.

Iată aici un exemplu de examen Movers:Movers  Și aici un exemplu de examen Flyers: Flyers .Un alt link util este acesta, de la Shakespeare School, Tips for YLE Exams .Găsiți aici sfaturi utile pentru părinți. Pregătirea corectă a părinților pentru examen este foarte importantă, căci ea asigură pregătirea corectă a micilor candidați. Pregătirea lingvistică este treaba profesorului de limba engleză. Dar pregătirea emoțională este în bună măsura influențată de părinte și din păcate nu întotdeauna în bine. Având mai multe emoții decât copilul, părintele adesea îl face și pe copil anxios față de examen. Sfătuiesc părinții să se pregătească emoțional în primul rând pe ei înșiși căci starea lor se va transmite copilului, chiar fără ca ei să fie conștienți.Și cel mai bun mod de pregătire este să te informezi exact, să știi exact ce te așteaptă- adică ce îl așteaptă pe copil și să fii convins că va reuși.

PROGRAMUL DE TOAMNA 2017

  • Inscrieri Cambridge 5-20 oct 2017– examen Cambridge (KET, PET, FCE, CAE) 9 dec proba scrisă și 10 dec 2017 proba orală
  • Simulări (PET, FCE, CAE, IELTS) – 7 oct  și 25 nov (înscrierile se fac până în ziua anterioară)
  • Inscrieri IELTS – 5 oct- 15 dec, examen IELTS- 20 ian 2018
  • Inscrieri grupe de pregătire pentru examene limbile engleza,germana, franceza 15-30 sept.
  • Ultima vineri din lună, ora 17- examen Aptis (înscrierile se fac până pe data de 20 a fiecărei luni)
  • Prima vineri din lună ora 17 – teste de nivel (înscrierile se fac până în ziua anterioară)

Pentru înscrieri si detalii va rugam sa ne contactati telefonic la 0744-333-224 sau in mail pe adresa edumaxoffice@gmail.com

Examenele Cambridge sunt astăzi un subiect la modă, mai mult decât atât sunt o necesitate, mulți tineri făcând eforturi să obțină o certificare Cambridge pe care să a o adauge la CV. Cu toții am auzit despre ele, cu toții știm că sunt necesare, dar în afară de câțiva specialiști, majoritatea dintre noi nu putem spune prea multe lucruri precise despre aceste examene.

Să incercam deci să ne lămurim. „Examenele Cambridge” este un termen generic care se referă la atestatele de cunoaștere a limbii engleze la un anumit nivel, atestate ce se pot obține în urma susținerii unui examen. Aceste examene sunt oferite de Cambridge English, care la rândul sau face parte din Cambridge English Language Assessment, o ramură a organizației non-profit Cambridge Assessment de pe lângă prestigioasa Cambridge University.

Primul examen de limbă engleză a fost oferit de către Cambridge University în 1913, examen de nivel Proficiency. Examenul a avut 3 participanți care, în urma examenului de 12 ore, nu au reușit să obțină certificatul. Astăzi, după o sută de ani de experiență în administrarea examenelor de limbă engleză pentru vorbitori ne-nativi, Cambridge English operează in peste 130 de țări, are peste 4 milioane de candidati anual, care provin din peste 50 000 de centre de pregătire. Rețeaua extinsă de examinatori depășește 30000 de profesori in 2800 centre de testare din întreaga lume. Evident Cambridge English – până în 2013, purta numele de Cambridge ESOL – a reușit să devină practic lider mondial pe piața examenelor de limbă engleză deoarece departamentul de cercetare și testare lingvistică s-a dezvoltat foarte mult, în special după cel de al doilea Război Mondial și cu precădere după 1980, având, așa după cum arată și site-ul oficial: „cea mai mare echipă de cercetare dintre toţi furnizorii de evaluare a limbii engleze, inclusiv câţiva dintre cei mai importanţi experţi pe plan internaţional în domeniul evaluării lingvistice, dedicată dezvoltării şi controlului calităţii examenelor” (http://www.cambridgeenglish.org/ro/about-us/who-we-are/)

Cambridge English a înțeles să se concentreze pe calitatea examenelor, pe standardizarea examinării și evaluării, iar pentru administrarea efectivă a examenelor a încheiat un parteneriat cu British Council.  Practic, în toate țările examenul este administrat de British Council prin centre deschise și închise, dar și de alte instituții private.

Inainte de a vedea care sunt examenele Cambridge trebuie mai întâi să amintim ca in 2001 Comisia pentru limbi a Consiliului Europei a dat publicității nivelurile standardizate de cunoaștere a unei limbi străine- standardizare bine venită, care face munca profesorului de limbă străina ușor cuantificabilă și practic ajută toți actanții de pe piața limbilor străine „să vorbească aceeași limbă”. Aceste niveluri sunt: A1-A2-nivel începător, B1-B2, nivel mediu sau utilizator independent, C1-C2, nivel avansat.

Să ne întoarcem acum la examenele Cambridge pe care le putem ușor descrie cu ajutorul nivelurilor lingvistice:

Examenele de engleză generală sunt:

YLE = Young Learners English , pentru copii, nivel școală primară (A1-A2)

KET = Key English Test, nivel A2

PET = Preliminary English TEST, nivel B1

FCE = First Certificate in English, nivel B2

CAE= Certificate in Advanced English, nivel C1 (minimum necesar pentru studii academice în țările anglofone, recunoscut in Europa, Asia, Australia, și parțial în SUA și Canada)

CPE = Certificate of Proficiency in English, nivel C2

Toate aceste examene au o componentă scrisă care verifică înțelegerea textului scris, cunoștințele de gramatică și vocabular precum și înțelegerea după auz și producerea comunicării scrise; componenta orală verifică exprimarea orală a candidatului. Durata examenelor depinde de nivelul de limbă și variază între 1h 30 min și aproximativ 5 ore.

Există trei mari sesiuni pe an: martie, iunie, decembrie, dar și câteva sesiuni mai mici, ceea ce conferă mai multă flexibilitate examenului. Inscrierea se face cu 2-3 luni înainte de examen, rezultatele sunt afișate online la aproximativ 5-6 săptămâni după examen, iar diplomele ajung la candidați la 2-3 luni după susținerea examenului. Altfel spus, dacă dorești să obții o diplomă Cambridge, trebuie să iți programezi lucrul acesta cu mult timp înainte, astfel încât să te încadrezi în termenele stabilite.

Nu în ultimul rând trebuie spus că examenele Cambridge sunt deosebit de serioase, atât în ce privește conținutul lor cât și administrarea lor – altfel nici nu ar fi fost posibil să atingă recunoașterea și prestigiul de care se bucura azi în întreaga lume – și în consecință pregătirea pentru un astfel de examen trebuie abordată din timp, cu câțiva ani înainte și continuată sistematic sub îndrumarea unui specialist cu experiență. Pregătirea se face pe materiale speciale care abordează tematica și structura examenelor. Aceste materiale se găsesc fie pe site-ul oficial Cambridge English, fie la alte edituri specializate cum ar fi Pearson Longman, Oxford University Press, Collins, Mcmillan, Express Publihing, etc. Aceste materiale nu sunt doar pe hârtie, ci și în format digital și multe edituri, inclusiv Cambridge English au canale pe youtube unde postează materiale utile în pregătirea examenelor. Chiar pe paginile de Facebook ale acestor instituții se pot găsi materiale și informații utile candidaților. Nu în ultimul rând trebuie amintite aplicațiile pentru telefonul mobil care sunt produse cu participarea acestor edituri.

Examenele se susțin contra cost, iar costul diferă de la o țară la alta și de la un an la altul. Diplomele Cambridge au valabilitate nelimitată.

In Romania Ministerul Educației stipulează că diplomele YLE (Movers și Flyers) pot echivala examenul de limbă engleză pentru admiterea în clasa a V-a cu predare intensivă a limbii engleze, diplomele KET și PET pot echivala examenul de admitere în clasa a IX-a cu predare intensivă sau bilingvă iar diplomele PET, FCE, CAE, CPE pot echivala proba de limbă engleză a examenului de Bacalaureat.